B******* L**** C********* P*** S********* P*********** E****************
ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** I***
PârâtConstată perimată acţiunea ca obiect ,,litigiu privind funcţionarii publici” (capătul de cerere având ca obiect egalizarea la nivel maxim cu luarea în considerare a sporului de studii superioare, disjuns din dosarul nr. 714/93/2020), formulată de reclamantul Bulgariu Liviu Constantin, prin Sindicatul Poliţiştilor Europeni ,,Europol”, în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* A* P******* D* F******** I***. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.01.2022.
Hotarare 38/2022 din 31.01.2022În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei având ca obiect ,,litigiu privind funcţionarii publici” (capătul de cerere având ca obiect egalizarea la nivel maxim cu luarea în considerare a sporului de studii superioare, disjuns din dosarul nr. 714/93/2020), formulată de reclamantul Bulgariu Liviu Constantin, prin Sindicatul Poliţiştilor Europeni ,,Europol”, în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* A* P******* D* F******** I***, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1235/3/2018* al Tribunalului Bucureşti. Cu recurs pe toată perioada suspendării, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.02.2021.
Incheiere suspendare din 09.02.2021