M********* R* V****** D******* E********* F*********
PetentS****** G***** I*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA- DIRECTIA ECONOMICO FINANCIARĂ, cu în contradictoriu cu intimatul SAMOILĂ GEORGE - IUSTIN. Înlocuieşte amenda contravenţională în sumă de 870 lei aplicată intimatului SAMOILĂ GEORGE - IUSTIN, prin procesul – verbal de constatare a contravenţiilor seria PVLX nr.0090312 din data de 03.05.2017 emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durata de 34 ore, ce se va executa la Primăria Municipiului Rm. Vâlcea. Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată azi, 30 septembrie 2021 şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 4349/2021 din 30.09.2021