C******** P***
ContestatorC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Chisălită Paul, în contradictoriu cu pârâtul Casa Judeţeană de Pensii Braşov. Dispune anularea deciziei nr. 239005/05.10.2021 emise de pârâtul Casa Judeţeană de Pensii Braşov. Obligă pe pârâtul C*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****, la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor realizate conform menţiunilor din adeverinţa nr. 9856/05.05.2020 emisă de Archivit S.R.L., începând cu data de 01.09.2021. Obligă pe pârât să îi plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile de pensie încasate şi cele nou stabilite prin prezenta sentinţă, sumă actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 1.500 de reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în data 11.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 249/2022 din 11.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2022