C****** C* G******
CondamnatConstată efectuată comisia rogatorie formulată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 6061/325/2020 privind punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni prevăzută de art. 118 Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 1212/16.04.2021, pronunţată în dosarul nr. 6061/325/2020 al Judecătoriei Timişoara, jud. Timiş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.05.2021, faţă de inculpatul (minor la săvârşirea faptei) Crăciun Gabriel. Dispune înaintarea către Judecătoria Timişoara a procesului-verbal de punere în executare a măsurii educative aplicată minorului conform sentin?ei penale nr. 1212/16.04.2021, pronunţată în dosarul nr. 6061/325/2020 al Judecătoriei Timişoara, jud. Timiş. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu la data de 19.10.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 19.10.2021Având în vedere lipsa persoanei condamnate, va amâna cauza şi va acorda termen la data de 19.10.2021
Incheiere de sedinta din 31.08.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului pentru ca acesta din urmă să se prezinte în instanţă, motiv pentru care va acorda un nou termen la data de 31 august 2021.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021