L***** I*****
ReclamantV***** H**** A*****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect obliga?ie de a face, formulată de reclamantul L***** I***** în contradictoriu cu pârâtul V***** H**** A*****. Obligă pârâtul să solicite Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna transcrierea transmiterii dreptului de proprietate a autoturismului marca Vauxhall, tipul Astra, cu nr. de înmatriculare CV-05-YSX, nr. de identificare W0L0AHL0865216559 de pe numele reclamantului-vânzător L***** I***** pe numele pârâtului-cumpărător V***** H**** A*****, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre ţine loc de acord de voinţă pentru realizarea formalităţilor de radiere de pe numele reclamantului şi înscriere pe numele pârâtului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.03.2022.
Hotarare 620/2022 din 30.03.2022Amână pronunţarea la data de 30.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2022Amână pronunţarea la data de 14.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2022Amână pronunţarea la data de 25.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2022Pentru ca reclamanta să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a noului proprietar al vehiculului.
Incheiere de sedinta din 12.01.2022