C******* D***** D**** N******
InculpatHOTĂRĂŞTE : În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C.proc.pen. corob. cu art. 61 alin. (4) lit. c) C.pen. condamnă pe inculpatul C******* D***** D**** N******, la pedeapsa de 2.250 lei amendă penală (150 de zile-amendă a câte 15 lei pe zi/amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art. 335 alin. (2) Cod pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen., potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, unei zile-amendă corespunzându-i o zi de închisoare. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Cu drept de apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul declarării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, data de 30 decembrie 2021.
Hotarare 455/2021 din 30.12.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 30.12.2021, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi participanţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de azi 20.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2021Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de martorul Rădulea Cristian Costel. Fixează termen de judecată la data de 20.12.2021 ora 9,30 pentru când, vor fi efectuate verificări în DEPABD, pentru identificarea unui eventual nou domiciliu al inculpatului, care va fi citat pentru termenul stabilit. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.11.2021.
Incheiere de sedinta din 22.11.2021Încuviinţează cererea de probaţiune formulată de reprezentanta Ministerului Public, respectiv proba cu martorul Rădulea Cristian-Costel şi va dispune stabilirea unui nou termen de judecată la data de 22.11.2021 ora 09:30 pentru când, în baza art. 265 alin. (1) şi (8) C. proc. pen. se va cita inculpatul la adresa de domiciliu şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia, mandat care va fi emis către organele de poliţie şi va cita martorul de la adresa indicată prin rechizitoriu . Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 1 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 01.11.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta Ministerului Public şi acordă termen de judecată la data de 01.11.2021,ora 9:30 pentru când: - se va cita inculpatul Cupşenar Danciu Dorel Nicu?or de la adresa cunoscută şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia potrivit disp.art. 265 alin. (1) şi (8) C. proc. pen, mandat care va fi înaintat organelor de poliţie. - se va emite adresă către I.P.J Maramureş ,pentru a înainta fişa de cazier a inculpatului C******* D***** D**** N******. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20.09.2021.
Incheiere de sedinta din 20.09.2021