R*** ( F**** B***** A****** N*******
Apelant ReclamantB**** M**** A******
Apelant ReclamantB**** A***** F******
Apelant ReclamantC***** E***** B*** R****** S*
Intimat PârâtAdmite apelul şi, în limitele rejudecării apelului conform deciziei de casare pronunţate de ÎCCJ, Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei de la art. 5.1.b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare credit în cuantum de 2.760 CHF. Obligă intimata la restituirea către apelanţi a sumei de 2.760 CHF în echivalent în lei la data plăţii, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data plăţii şi până la restituirea efectivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentin?ei civile apelate. Respinge cererea intimatei de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată. Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2021.
Hotarare 1412/2021 din 15.09.2021În temeiul art. 400 C.pr.civ. dispune repunerea cauzei pe rol. Acordă termen la data de 15.09.2021, ora 11:00, pentru când vor fi citate părţile, intimata cu menţiunea de a depune la dosar precizări cu privire la următoarele aspecte, respectiv dacă a informat consumatorii cu privire la perceperea comisionului de acordare credit, care sunt serviciile prestate în schimbul încasării acestui comision, care sunt serviciile prestate în schimbul comisionului de analiză dosar şi să depună dovezi în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 16.06.2021