A********* R**************** V***** I******** G**** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtC***** R***** P*********
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat C***** R***** P*********. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3637,71, lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 30.09.2021 până la data achitării debitului principal, pentru suma de 3322 lei, reprezentând contravaloare reparaţii, respectiv de la data de 18.10.2021, pentru suma de 315,71 lei, reprezentând contravaloare lipsă folosinţă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 227,04 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 17833/2022 din 29.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022