L****** M***** D****
InculpatK***** C****** C*******
Parte civilăR*** M**** L*****
InculpatK******* N*************
InculpatE** O*******
Parte vătămatăAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale din considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 65 / 17.02.2022, pronun?ată în dosarul penal nr. 4354/278/2021. Îndreaptă eroarea materială din considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 65 / 17.02.2022, pronun?ată în dosarul penal nr. 4354/278/2021, în sensul că alineatul 10 din secţiunea V a considerentelor sentinţei şi alineatul 3 al dispozitivului sentinţei vor avea următorul conţinut: „În temeiul art. 127 Cod penal raportat la art. 71 şi art. 72 Cod penal, deduce din măsura educativă aplicată inculpatului perioada reţinerii de la data de 11.02.2019 la data de 12.02.2019 (măsură dispusă faţă de inculpat în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 5798/278/2019 al Judecătoriei Petroşani), perioada reţinerii de la data de 15.11.2018 la data de 16.11.2018 (măsură dispusă faţă de inculpat în cauza care face obiectul prezentului dosar) şi perioada executată în baza sentinţei penale nr. 341/12.10.2021 a Judecătoriei Petroşani, de la data de 09.05.2019 la zi”. Cu drept de apel la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.03.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.03.2022I.Constată că infracţiunile pentru care inculpatul L****** M***** D**** a fost trimis în judecată în prezentul dosar sunt concurente cu infracţiunile pentru care faţă de inculpat a fost luată măsura internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 4 ani şi 2 luni prin sentinţa penală nr. 341/12.10.2021 a Judecătoriei Petroşani. În temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) Cod procedură penală raportat la art. 125 alin. (3) Cod penal, dispune prelungirea cu 3 luni a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani şi 2 luni, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 341/12.10.2021, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 3592/278/2021, definitivă prin neapelare la data de 08.11.2021, urmând ca inculpatul Lăcătuş Marius – Darie, să execute măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani şi 5 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 113 alin. (3) Cod penal (faptă din 06.09.2018 – persoană vătămată K***** C****** C*******) şi furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 113 alin. (3) Cod penal (faptă din 14/15.11.2018 – persoană vătămată Ene Olimpia). În temeiul art. 127 Cod penal raportat la art. 71 şi art. 72 Cod penal, deduce din măsura educativă aplicată inculpatului perioada reţinerii de la data de 11.02.2019 la data de 12.02.2019 (măsură dispusă faţă de inculpat în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 4798/278/2019 al Judecătoriei Petroşani), perioada reţinerii de la data de 15.11.2018 la data de 16.11.2018 (măsură dispusă faţă de inculpat în cauza care face obiectul prezentului dosar) şi perioada executată în baza sentinţei penale nr. 341/12.10.2021 a Judecătoriei Petroşani, de la data de 09.05.2019 la zi. Dispune anularea formelor de executare emise în privinţa inculpatului în baza sentinţei penale nr. 341/12.10.2021, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 3592/278/2021, definitivă prin neapelare la data de 08.11.2021 şi emiterea noilor forme de executare potrivit prezentei hotărâri. Atrage inculpatului atenţia asupra prevederilor art. 125 alin. (3) Cod penal privind prelungirea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie în cazul în care în perioada internării săvârşeşte o nouă infracţiune. Atrage inculpatului atenţia asupra prevederilor art. 126 Cod penal privind continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar în situaţia în care persoana condamnată, care a împlinit 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare sau de integrare a celorlalte persoane internate. II.În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) Cod procedură penală coroborat cu art. 231 alin. (2) Cod penal, încetează procesul penal faţă de inculpatul R*** M**** L*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) ?i art. 77 lit. a) Cod penal (persoană vătămată Ene Olimpia). III.În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) Cod procedură penală coroborat cu art. 231 alin. (2) Cod penal, încetează procesul penal faţă de inculpatul Kalanyos Nicolae Marius, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) ?i art. 77 lit. a) Cod penal (persoană vătămată Ene Olimpia). IV.În temeiul art. 397, art. 19 şi art. 23 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă K***** C****** C******* şi, în consecinţă, va obliga pe inculpatul L****** M***** D**** să achite părţii civile K***** C****** C******* suma de 1000 lei reprezentând daune materiale. Ia act că persoana vătămată Ene Olimpia nu s-a constituit parte civilă în cauză. V.În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, dispune confiscarea daltei folosite de inculpatul L****** M***** D**** la comiterea infracţiunii de furt calificat din noaptea de 14/15.11.2018, înregistrată în registrul de corpuri delicte al instanţei la poziţia nr. 1/2021. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul L****** M***** D**** la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii R*** M**** L***** şi Kalanyos Nicolae Marius la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. În temeiul art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în faza de judecată, av. Veg Ionela Mariana pentru inculpatul L****** M***** D****, av. Roman Corina Monica pentru inculpatul R*** M**** L***** şi av. Topală Marilena pentru inculpatul Kalanyos Nicolae Marius, în sumă de 868 lei fiecare, rămân în sarcina statului ?i se vor avansa din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.02.2022.
Hotarare 65/2022 din 17.02.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 17.02.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă nepublică, astăzi, 20.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 20.01.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2021Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2021, ora 13:30, pentru când: -se va cita inculpatul L****** M***** D**** de la locul de deţinere cu menţiunea „prezenţa necesară prin video-conferinţă”; -se va cita partea civilă K***** C****** C*******; -se va cita persoana vătămată Ene Olimpia cu menţiunea „prezenţa necesară”. Proroga punerea în discuţie a cererii inculpatului L****** M***** D**** privind aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii. Potrivit dispoziţiilor art. 353 alin. (2) şi (7) Cod procedură penală, inculpaţii Kalanyos Nicolae Marius şi R*** M**** L***** şi reprezentanţii legali ai acestora, respectiv numita Rostaş Cornelia Felicia, numita Kalanyos Andreea Lucia şi numitul Kalanyos Marius Ionel, au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.11.2021.
Incheiere de sedinta din 16.11.2021Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2021, ora 13:00, pentru când: - se va cita partea civilă K***** C****** C*******; - se va cita persoana vătămată Ene Olimpia; - se va cita reprezentantul legal al inculpatului R*** M**** L***** - numita Rostaş Cornelia Felicia; - se vor cita inculpaţii L****** M***** D**** şi R*** M**** L***** de la locul de deţinere cu menţiunea „prezenţa necesară prin video-conferinţă”; - se va emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani cu solicitarea de a comunica sentinţa penală nr. 229/2020 privind pe inculpatul Kalanyos Nicolae Marius, sentinţele penale nr. 123/2020 şi nr. 238/2020 privind pe inculpatul R*** M**** L***** şi sentinţa penală nr. 265/2020 privind pe inculpatul L****** M***** D****; - se va emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Craiova pentru a comunica sentinţa penală nr. 229/2021 privind pe inculpatul L****** M***** D****, cu menţiunea modalităţii şi datei rămânerii definitive faţă de inculpat şi a datei la care inculpatul a început executarea măsurii educative aplicate. Proroga punerea în discuţie a cererii inculpatului L****** M***** D**** privind aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii. Potrivit dispoziţiilor art. 353 alin. (2) şi (7) Cod procedură penală, inculpatul Kalanyos Nicolae Marius şi reprezentanţii legali ai acestuia, respectiv numita Kalanyos Andreea Lucia şi numitul Kalanyos Marius Ionel, au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.10.2021.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2021, ora 13.00, pentru când: - se va cita partea civilă K***** C****** C*******, persoana vătămată Ene Olimpia, reprezentantul legal al inculpatului R*** M**** L***** - numita Rostaş Cornelia Felicia şi reprezentantul legal al inculpatului Kalanyos Nicolae Marius - numitul Kalanyos Marius Ionel; - se vor cita inculpaţii L****** M***** D**** R*** M**** L***** de la locul de deţinere cu menţiunea prezenţa necesară prin videoconferinţă; - se va emite adresă către I.P.J. Hunedoara pentru a comunica fişele actualizate de cazier judiciar ale inculpaţilor. Potrivit dispoziţiilor art. 353 alin. (2) şi (7) Cpp., inculpatul Kalanyos Nicolae Marius şi reprezentantul legal al acestuia Kalanyos Andreea Lucia, primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21.09.2021.
Incheiere de sedinta din 21.09.2021