I**** G******
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de către contestatorul I**** G****** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, prin reprezentant legal, împotriva Deciziei nr. 225295 din 13.09.2021 emisă de intimată, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 225295 din 13.09.2021 privind recalcularea pensiei conform Legii nr.263/2010, emisă de intimată. Obligă intimata să emită pe numele contestatorului o nouă decizie de pensie prin care să recalculeze drepturile cuvenite acestuia prin valorificarea veniturilor obţinute în acord realizat şi diferenţe acord global conform adeverinţei nr.1862/28.06.2021 eliberată de SC Depozitul Arhivele Transilvania Srl. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.03.2022.
Hotarare 285/2022 din 23.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.03.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată pîn şedinţă publică, azi, 08.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2022