S**** A*** G***** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtD***** F***** S******
IntervenientRespinge, ca neîntemeiată, cererea de completare a hotărârii/îndreptare a erorilor materiale. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 19.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6363/2022 din 19.04.2022Admite cererea formulată de către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4082,67 lei, reprezentând diferenţă despăgubire neachitată. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 9881,76 lei, calculate pentru perioada 26.09.2021 – 12.10.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 4082,67 de lei, de la data de 13.10.2021 şi până la data achitării efective şi complete a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 860 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (200 lei) şi onorariu de avocat (660 lei). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 08.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3154/2022 din 08.03.2022