Dosar 436/85/2021 din 22.02.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 436/85/2021
Data dosar:
22.02.2021
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului preuniversitar Sibiu în numele şi pentru membrii de sindicat Borza Ioan Viorel, Dărăban Liviu Mihai, Neagoe Ana Crinela, Ruxandari Mihaela şi Seicean Liliana Simona împotriva pârâtei Şcoala Gimnazială „Cireşarii” Mediaş cu şi în consecinţă : Obligă pârâta la plata diferenţelor salariale care se cuvin membrilor de sindicat începând cu luna ianuarie 2018 şi până la data la care membrii de sindicat nu vor mai îndeplini condiţiile legale pentru acordarea acestora, sume ce reprezintă diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, ca urmare a calculării majorărilor/creşterilor salariale conform Anexei I, Capitolul I, Subcapitolul II. B la Legea nr. 153/2017 prin raportare la salariul de bază lunar cuvenit începând cu luna ianuarie 2018, după cum urmează : - pentru membrii de sindicat Borza Ioan Viorel, Dărăban Liviu Mihai, Neagoe Ana Crinela, Ruxandari Mihaela şi Seicean Liliana Simona – 10% la salariul de bază aflat în plată pentru funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar ; - pentru membrii de sindicat Borza Ioan Viorel şi Ruxandari Mihaela - 25% la salariul de bază aflat în plată pentru gradaţia de merit. Obligă pârâta la plata acestor diferenţe salariale actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, pentru aceeaşi perioadă. Respinge în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi 8 iunie 2021 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 544/2021 din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 24.05.2021 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 6
  • Amână pronunţarea

    amână pronun?area în cauză la data de 8.06.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD