B***** A******
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, alin.2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B***** A******, la pedeapsa de 1 an ?i o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului pe lângă pedeapsa principală, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.p. va aplica inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 93 alin. 2 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei Com. Clejani, ori în cadrul Primăriei Com. Buc?ani, Giurgiu. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Solu?ie pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 21.09.2022.
Hotarare 182/2022 din 21.09.2022pronunţare 21 septembrie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.09.2022pronun?are 07 septembrie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.08.2022pentru continuitatea completului
Incheiere de sedinta din 30.05.2022administrare probe
Incheiere de sedinta din 11.04.2022