B** I*** M**** M********
PetentI** B*** N*** A******** - S******** B********
CreditorM*** I**** M*****
DebitorAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de executorul judecătoresc Ilie Maria Magdalena din cadrul Societăţii Profesionale de Executori Judecătoreşti Lex Fortis. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi în cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţată la data de 09.04.2021 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 437/230/2021, în sensul de a se consemna că se încuviinţează executarea silită în oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor creditoarei, a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 6392496 din data de 23.01.2020 emis de ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 28.423,70 lei reprezentând creanţă, cum este corect, în loc de suma de 2.660,95 lei cum eronat a fost consemnat. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii. Nesupusă nici unei căi de atac. Pronunţată azi, 29 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.04.2021Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor creditoarei, a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 6392496 din data de 23.01.2020 emis de ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 2.660,95 lei reprezentând creanţă Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu. Nesupusă niciunei căi de atac. Pronunţată azi, 09 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 09.04.2021