P******** D* P* L**** J********** P* N****
ApelantB***** M***** A********
Intimat InculpatU******** L****
Intimat Parte civilăDecizia nr. 908 În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p . admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 511 din data de 06.09.2021 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 4382/279/2019. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În temeiul art. 129 al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 601/2018, majorează pedeapsa de 2 ani închisoare cu 40 zile, reprezentând 1/4 din restul de 162 zile neexecutate din măsura educativă a internării într-un centru educativ în cuantum de 1 an şi 3 luni care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.379/31.08.2018 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr.4531/291/2018, rămasă definitivă prin necontestare la data de 17.09.2018, astfel încât în final aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 40 zile închisoare. Înlătură prevederile art. 91 ş.u. Cod penal referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 129 al. 5 Cod penal dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 2 ani şi 40 zile închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2021.
Hotarare 908/2021 din 17.12.2021În temeiul art. 391 C. pr. pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea deciziei la data de 17.12.2021, când aceasta va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2021Stabileşte data deliberării, redactării şi pronunţării deciziei la 09.12.2021 când aceasta va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2021