P*** M******
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatoarea P*** M****** în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, prin reprezentant legal, împotriva deciziei nr. 258903/16.09.2021 privind recalcularea pensiei emisă de către intimată, şi, în consecinţă: Anulează decizia nr. 258903/16.09.2021 emisă de intimată; Obligă intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov să emită contestatorului o nouă decizie de recalculare a pensiei prin care să ţină seama de prevederile legale în vigoare şi de Adeverinţa nr. L3/331/09.07.2021 eliberată de S Tohan SA Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii pentru exercitarea căii de atac, aceasta va fi depusă la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 21.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 449/2022 din 21.04.2022Amânare de pronunţare pentru data de 21.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022Amânare de pronunţare pentru data de 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2022termenul a fost preschimbat pentru data de 31.03.2022.
Preschimbă din oficiu termenul de judecată acordat în data de 23.03.2022 complet civil MAS 3 ora 09:15 pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta P*** M****** în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, pentru data de 31.03.2022 complet civil MAS 2, ora 11:00 , sala T1. Dispune citarea părţilor pentru termenul din data de 31.03.2022. Cu drept de a fi atacată odată cu fondul. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată conform art. 402 C.proc.civ, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.02.2022.
Incheiere de sedinta din 16.02.2022