D***** V*****
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatorul D***** V***** în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 331200/05.10.2021 emisă de intimată. Obligă intimata să emită în beneficiul contestatorului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, prin care la stabilirea punctajului mediu anual să valorifice perioada 15.12.1983-01.04.2001 conform menţiunilor din Adeverinţa nr. 1.3/255/22.06.2021 eliberată de S. Tohan S.A., respectiv prin asimilarea acesteia cu o perioadă lucrată în condiţii speciale conform art. 30 alin. 1 lit. g din Legea nr. 263/2010. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 31.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 639/2022 din 31.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2022În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, acordă termen la data de 03.05.2022, sala T1, ora 10:15.
Incheiere de sedinta din 08.03.2022