R*** I*****
PetentI************ D* P****** A* J******** T********
IntimatSC NR. 1347/Admite, în parte, plângerea. Anulează parţial procesul verbal seria PTRX nr. 181395 încheiat la 10.10.2021 de I.P.J. Teleorman –Poliţia municipiului Roşiorii de Vede -Biroul Rutier, în ceea ce priveşte contravenţia privind nepurtarea centurii de siguranţă. Exonerează petentul de sancţiunile aplicate pentru contravenţia privind nepurtatrea centurii de siguranţă (amendă contravenţională în cuantum de 290 lei şi aplicarea a 2 puncte de penalizare). Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării, cererea se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 27.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1347/2022 din 27.09.2022încuviinţează probele cu înscrisuri şi un martor pentru petent. pune în vedere petentului să prezinte martorul.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022În vederea respectării principiului continuităţii, întrucât la acest termen, din motive medicale, lipseşte preşedintele completul nr1 civil căruia i-a fost repartizată spre soluţionare cauza de faţă în sistem aleatoriu, informatizat, aflându-se în izolare urmare a contactării virusului Covid -19, urmează să acorde un nou termen de judecată aceluiaşi complet. Se va reveni cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022