I***** I**
InculpatB******* I**** S****
Parte vătămatăF***** R***** V*******
Parte vătămatăÎn baza art. 362 din Codul de procedură penală, raportat la art. 208 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul: IONITA ION, (date), pe care o menţine. În baza art. 2081 din Codul procedură penală, modifică parţial conţinutul obligaţiilor impuse inculpatului I***** I** în sensul că pe timpul controlului judiciar inculpatul trebuie: - să se prezinte la instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa de judecată în faţa cărei se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească teritoriul judeţului Ialomiţa decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată în faţa căreia se află cauza; - să nu se apropie de persoanele vătămate, martorii şi ceilalţi participanţi la comiterea faptelor cu care nu se află în relaţie de rudenie/familie şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale; Supravegherea respectării obliga?iilor impuse se va realiza de către organul de poli?ie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomi?a – Biroul Supravegheri Judiciare. În baza art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Face aplicarea art. 215 alin. (5) din Codul de procedură penală. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive, solicitată de avocatul ales al inculpatului, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare, conform art. 205 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.07.2021, ora 15:00.
Incheiere finala dezinvestire din 29.07.2021