V**** M***** E********
Apelant RECLAMANTC*** J******** D* P***** T****
Apelant PARATRespinge apelul declarat de apelanta pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 589/2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.4428/30/2020 in contradictoriu cu intimata reclamanta V**** M***** E********. Admite apelul declarat de apelanta reclamanta V**** M***** E******** împotriva aceleaşi hotărâri. Anulează în parte sentinţa civilă nr. 589/2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.4428/30/2020 cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi rejudecând cauza în aceste limite: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.01.2015-09.11.2017. Admite acţiunea formulată de reclamanta şi pentru perioada 01.01.2015-09.11.2017 , sens în care obligă pârâta să-i plătească reclamantei şi pentru această perioadă sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile acordate în temeiul Legii nr.341/2004, cu dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data reţinerii fiecărei contribuţii şi până la data plăţii efective. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 septembrie 2021.
Hotarare 1109/2021 din 17.09.2021