C**** C*********
CondamnatAdmite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei. În baza art. 8 din Tratatul dintre România şi Regatul Norvegiei privind transferul persoanelor condamnate semnat la Oslo în anul 2010, ratificat prin Legea nr. 296/21.12.2011, intrat în vigoare în data de 24.02.2012 recunoaşte Sentinţa penală nr. 20-097188AST-BORG/03 pronunţată de Curtea de Apel Borgarting din Oslo, Norvegia la data de 04.09.2020, definitivă la data de 24.11.2020, prin care cetăţeanul român C**** C*********, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de paragraful 291 litera a şi paragraful 292 litera a din Codul penal norvegian cu corespondent în infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. 1 C. penal român, dispune transferul persoanei condamnate în România şi executarea acestei pedepse în România. Deduce din pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare perioada executată de 484 de zile până la data de 06.05.2021 şi de la data de 06.05.2021, în continuare, la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată cetăţeanului român C**** C*********, conform Codului de procedură penală român, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzute de art. 218 alin. 1 Cod penal român, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Dispune comunicarea sentinţei definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii autorităţii competente a statului emitent, respectiv autorităţilor judiciare din Regatul Norvegiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR, precum şi, în copie, Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei din România. Dispune comunicarea de către Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei din România către statul solicitant a dispoziţiilor din legislaţia internă privind eliberarea anticipată sau condiţionată a persoanei condamnate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de astăzi 13.07.2021.
Hotararecameraconsiliu20/2021 din 13.07.2021