I**** D****
Apelant PetentI************ D* P****** A* J******** M********
Intimat IntimatRespinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal. Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul I**** D****, împotriva sentinţei civile nr. 6794/27 iulie 2021 pronunţată de Judecătoria Baia Mare. Definitivă. Pronunţată azi, 28 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 896/2022 din 28.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28 octombrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13 octombrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatului.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022