P*** A***** - G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1322/P/2019 din 08.12.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul Popa Adrian Gabriel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: - punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1 din Codul penal; - conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul penal şi - conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Popa Adrian Gabriel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 20.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara56/2022 din 20.01.2022