D**** Y******
Apelant InculpatC*** C****** C***** S**
Apelant InculpatS***** M****** C****** S**
Apelant InculpatRespinge cererea inculpaţilor privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca inadmisibilă. Califică chestiunile prealabile invocate de către inculpaţi drept apărări pe fondul cauzei, urmând a fi analizate şi soluţionate potrivit regulilor aplicabile procedurii de judecare a apelului. Respinge excepţia vizând inadmisibilitatea acţiunii civile exercitate de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta urmând a fi analizată ca o critică în procedura apelului. Respinge cererea formulată de inculpaţi vizând restrângerea măsurilor asiguratorii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, azi, 25.01.2022.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Amână pronunţarea asupra cererii vizând restrângerea măsurilor asiguratorii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2021