C***** R******** P*** P*****
PetentI*** C*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Războieni, prin primar, în contradictoriu cu intimatul I*** C*******. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 600 de lei aplicată intimatului prin procesul-verbal seria PNTY nr. 0080798/18.07.2020, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea a 44 de ore de activitate în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze un număr de 44 de ore de muncă în folosul comunităţii a unei activităţi dintre cele menţionate în Hotărârea nr. 15/31.05.2013 a Consiliului Local al Comunei Războieni. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 12.10.2021.
Hotarare 3194/2021 din 12.10.2021Amână pronunţarea la data de 12.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 29.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2021Amână pronunţarea la data de 29.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 16.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2021