S********* D** Î********* S**** H**** C*** Î* N***** M******** D* S*******
ApelantL***** T******* P**** M**** G*****
IntimatC****** I***
IntimatAdmite în parte apelul declarat de reclamantul S.Î. S. H. CLUJ în numele membrilor de sindicat B. M., C. M. ŞI C. E. împotriva Sentinţei civile nr. 2720 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 445/117/2020, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul L. T. P. M. GHERLA şi în consecinţă: Obligă pârâtul L.T. P. M. GHERLA să acorde in favoarea membrilor de sindicat B. M., C. M., C. E. creşterea cu 25% a salariului de bază pentru gradaţia de merit si majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educatoare, institutor, profesor pentru invă?ământul primar, respectiv profesor pentru învă?ământul pre?colar în raport de salariul de bază în plată începând cu data de 01.01.2019. Obligă pârâtul să plătească membrilor de sindicat reprezentati în cauză diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei, până la data plăţii. Păstrează restul dispoziţiilor. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 31.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 449/2021 din 31.03.2021Amână pronun?area pentru data de
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2021Amână pronunţarea pentru 24.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2021