S* S****** A*** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtF***** Z****** A***
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S* S****** A*** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat FROLOV ZENAIDA ANCA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3798,85 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 30.12.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 12458,46 lei de la data de 30.11.2020 până la data de 29.12.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 890, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat(redus). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi,06.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7306/2022 din 06.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2022