C******* D***** G*******
InculpatP****** C*******
Parte responsabilă civilmenteC******* S****** S****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 511 Cod procedură penală constată îndeplinită punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate, stabilită prin sentinţa penală nr. 150 din data de 12.05.2022 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, rămasă definitivă la data de 24.05.2022 prin neapelare, pronunţată în dosarul nr. 4482/287/2021, luată faţă de inculpatul: - CDG, măsura educativă de supraveghere pe o durată de 4 luni, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal., cu aplicarea art. 113 şi urm. C, inculpatul având obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele fixate de acesta. Aduce la cunoştinţă inculpatului conţinutul dispoziţiilor art. 123 Cod penal. „(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă. Pune în vedere persoanei sancţionate CDG, totodată şi părintelui acestuia PC, că au obligaţia să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la data de 31.05.2022, ora 1300, în scopul informării cu privire la condiţiile de executare a măsurii educative. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 27.05.2022.
Incheiere finala dezinvestireÎn baza art. 396 alin.10 Cod procedură penală, art.114 alin.1 Cod penal, art.115 alin.1 lit. b Cod penal raportat la art.118 Cod penal, aplică inculpatului C******* D***** G*******, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 113 alin. 2 Cod penal. În baza art. 121 alin. 1 lit. e) Cod penal, impune inculpatului C******* D***** G******* pe durata executării măsurii educative a supravegherii să respecte următoarea obliga?ie: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta. Potrivit art. 70 alin. (5) din Legea nr. 253/2013, executarea obliga?iei va începe de la data aducerii la cuno?tin?a inculpatului minor a con?inutului concret al obliga?iei, stabilit de către consilierul de proba?iune. În baza art. 121 alin. 3 Cod penal, supravegherea executării obliga?iilor se face sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Buzău. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 123 Cod penal privind posibilitatea prelungirii măsurii educative sau a înlocuirii acesteia cu o măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, în cazul în care inculpatul nu respectă, cu rea-credin?ă, condi?iile de executare a măsurii educative sau obliga?ia impusă de instan?ă ori săvâr?e?te o nouă infrac?iune. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instan?a obligă inculpatul C******* D***** G******* la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 12.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia procurorului ?i păr?ilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 150/2022 din 12.05.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 12 mai 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronunţarea la data de 28.04.2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2022