P****** N** P*** S**
PetentC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S* - D******* R******** D* D****** Ş* P***** B*****
Intimat Autoritate contractantăRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petenta Protect NPG Pază S.R.L. în contradictoriu cu intimata – autoritate contractantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, împotriva Deciziei nr. 503/C1/146, 161 emisă la data de 11.03.2021 de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Definitivă. Pronunţată azi, 22.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 177/2022 din 22.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 22.03.2022. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022În temeiul art.1054 Cod procedură civilă raportat la art.68 din Legea nr.101/2016, în vederea refacerii dosarului C.N.S.C. prin care s-au soluţionat contestaţiile nr.150/25.01.2021 formulată de P****** N** P*** S** şi nr.19/25.01.2021 formulată de SC SMG SRL, refacere cu privire la contestaţia depusă de P****** N** P*** S** cu privire la care este atacată decizia emisa de CNSC în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 503/C1/146/161 din 11.03.2021, acordă termen la data de 17.03.2022, ora 9,40
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Pentru a se reveni cu adresă către ÎCCJ cu solicitarea de a trimite dosarul C.N.S.C. care a stat la baza emiterii deciziei contestate în cauză, respectiv Decizia Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 503/C1/146/161 din 11.03.2021,precum şi în vedere refacerii procedurii de citare cu petenta P****** N** P*** S**, acordă termen de judecată la data de 17.02.2022, ora 09:40.
Incheiere de sedinta din 03.02.2022Pentru a se reveni cu adresă către ÎCCJ cu solicitarea de a trimite dosarul C.N.S.C. care a stat la baza emiterii deciziei contestate în cauză, respectiv Decizia Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 503/C1/146/161 din 11.03.202; Pentru a se solicita Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să comunice instanţei dacă există în evidenţele sale o copie a dosarului achiziţiei publice care a fost înaintat instanţei sau scanarea documentelor care compun dosarul achiziţiei publice ce a fost înaintat instanţei, iar în caz afirmativ să ne trimită respectivele documente, acordă termen de judecată la data de 03.02.2022, ora 10:20.
Incheiere de sedinta din 20.01.2022Pentru a se reveni cu adresă către Curtea de Apel Bucureşti secţia contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de a comunica acestei instanţe dosarele C.N.S.C. nr.146/2021 şi nr. 161/2021 structurate în două volume, care totalizează 744 file, dosare ce au fost trimise la data de 20.05.2021 ataşate la dosarul acestei instanţe nr. 448/54/2021 urmare declinării competenţei teritoriale de soluţionarea plângerii formulate de petenta P****** N** P*** S** Craiova, acordă termen de judecată pentru data de 20.01.2021, ora 10,20.
Incheiere de sedinta din 06.01.2022Pentru a se emite adresă către Curtea de Apel Bucureşti secţia contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de a comunica acestei instanţe dosarele C.N.S.C. nr.146/2021 şi nr. 161/2021 structurate în două volume, care totalizează 744 file, dosare ce au fost trimise la data de 20.05.2021 ataşate la dosarul acestei instanţe nr. 448/54/2021 urmare declinării competenţei teritoriale de soluţionarea plângerii formulate de petenta P****** N** P*** S** Craiova în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, împotriva Deciziei nr. 503/C1/146, 161/11.03.2021 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal. La adresa ce se va emite se vor ataşa în copii: - adresă de înaintare de către Curtea de Apel Braşov- secţia de contencios administrativ şi fiscal a dosarului nr. 448/54/2021 la care au fost ataşate dosarele C.N.S.C. nr.146/2021 şi nr. 161/2021 structurate în două volume, către Curtea de Apel Bucureşti; - adresa de înaintare de către Curtea de Apel Bucureşti - secţia de contencios administrativ şi fiscal a dosarului nr. 448/54/2021 către Î.C.C.J. din care rezultă că a fost comunicat fără dosarele C.N.S.C.; - copia coperţii dosarului înregistrat pe rolul Î.C.C.J.; - adresa Î.C.C.J. prin care a răspuns solicitării Curţii de Apel Bucureşti în vederea comunicării la prezenta cauză a dosarelor C.N.S.C. nr.146/2021 şi nr. 161/2021. Pentru aceste motive acordă termen de judecată pentru data de 06.01.2022 ora 9,oo
Incheiere de sedinta din 09.12.2021