K***** I***** I********** R* S***
ReclamantO****** I**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments RO SA în contradictoriu cu pârâtul O****** I**. Obligă pe pârât la plata sumei de 224,26 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 532,36 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la penalităţi de întârziere în cuantum de 87,17 lei, calculate până la data cesionării creanţei, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% zi/întârziere, calculate de la data cesiunii până la data plăţii integrare la debitului, ca neîntemeiat. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vânju Mare. Executorie de drept. Pronunţată astăzi, 11.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 220/2021 din 11.03.2021