S*** M****
Recurent ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** P***** A********** - C****** J******* B****** P*** R*********** L****
Intimat PârâtRespinge cererea de recurs formulată de reclamanta S*** M**** împotriva sentinţei civile nr. 151/CA/10.03.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 402 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 20.04.2021.
Hotarare 258/2021 din 20.04.2021Raportat la prevederile art. 22 şi 492 Cod procedură civilă, curtea, din oficiu, pune în vedere reprezentantei convenţionale a intimatei pârâte să depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecata acordat cererea de plată nr.870847/15.05.2017 şi toate înscrisurile aferente acestei cereri care au stat la baza Deciziei de plată nr.16129824/20.03.2018 (aflată la fila 240 dosar vol.I.), pentru complinirea acestei obligaţii va acorda un termen de judecată la data de 20.04.2021 ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021