Dosar 45068/94/2021 din 15.12.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 45068/94/2021
Data dosar:
15.12.2021
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2022 la ora 08:30

    Complet: C8 am .pr.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta D**** C******* S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat M**** N******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21039,76 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 25.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 335,14 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 2975 lei onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 28.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 14402/2022 din 28.09.2022
  • Sedinta din data de 15.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD