Dosar 4516/86/2021 din 22.11.2021

obligaţie de a face revizuire pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4516/86/2021
Data dosar:
22.11.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
obligaţie de a face revizuire pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Admite in parte cererea

    Respinge, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta CJP Suceava. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantei drepturi de pensie pentru limită de vârstă, ca urmare a transformării pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010, prin aplicarea unui indice de corecţie de 1,07, începând cu data de 02.01.2014. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre pensia încasată şi pensia cuvenită în urma stabilirii drepturilor de pensie conform celor dispuse, începând cu data de 02.01.2014. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I-a civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată astăzi, 15 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 409/2022 din 15.03.2022
  • Sedinta din data de 01.03.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.03.2022, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2022
  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cererii de abţinere, amână cauza la 01.03.2022.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD