I************ L*** C* S***** A***
CreditorA**** C*********
DebitorC****** A**** S**
Terţ popritB** T***** D***** I*****
PetentAdmite cererea de validare a popririi formulată. Validează poprirea înfiinţată în cadrul dosarului execuţional 1359/2020 al BEJ Tănase Marian Traian prin Adresa de înfiinţare a popririi din 12.11.2021 asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terţul poprit ori pe care acesta le va datora în viitor, pe măsură ce aceste sume ajung la scadenţă, respectiv până la concurenţa creanţei în cuantum de 3291,38 lei, sumă ce va fi actualizată în conformitate cu prevederile legale, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 1284770/13.09.2017. Obligă terţul poprit să achite către creditor, în limitele prevăzute de art. 729 Cod procedură civilă, sumele pe care terţul poprit le-a achitat debitorului ulterior comunicării Adresei de înfiinţare a popririi şi pe care avea obligaţia să le vireze executorului judecătoresc, precum şi sumele pe care le datorează debitorului pe măsură ce aceste sume ajung la scadenţă, până la concurenţa sumelor menţionate în Adresa de înfiinţare a popririi. Obligă terţul poprit să achite creditorului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Râmnicu Sărat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă astăzi, 01.04.2022.
Hotarare 301/2022 din 01.04.2022Amână pronunţarea la data de 01.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă astăzi, 23.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2022Amână pronun?area la data de 23.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022