A****** D******
ContestatorÎn baza art. 205 C.pr.pen. rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite contestaţia formulată de inculpatul A****** D****** împotriva încheierii penale din data de 09.09.2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Deva, desfiinţează parţial încheierea atacată şi, în consecinţă: În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul A****** D******, cu măsura controlului judiciar prev. de art. 211 şi urm. Cod procedură penală, pe o durată de 60 de zile începând cu data de 16.09.2021. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la postul de poliţie desemnat de IPJ Hunedoara-Serviciul de Investigaţii Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) lit. a, d şi j Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, inculpatului va respecta următoarele obligaţii: a) sa nu depăşească limita teritoriala a României, fixată de organul judiciar decât cu încuviinţarea prealabila a acestuia; d) să nu se apropie de persoana vătămată cu domiciliul în comuna Vălişoara, sat Vălişoara, nr. 279, jud. Hunedoara şi de martorii Jigo Marius Petru, Resiga Nicolae Vasile, Huh Alexandru Constantin, şi Neagoş Sorin Adrian şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alineat 5 Cod procedură penală copia încheierii va fi comunicată cu inculpatul, Poliţia municipiului, I.P.J., Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte din cadrul Prefecturii jud. Hunedoara, Politiei Comunitare a municipiului Deva şi IGPR Bucureşti. Men?ine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16.09.2021.
Hotararecameraconsiliu117/2021 din 16.09.2021