I************ L**
ReclamantG**** C*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta cesionară I************ L**. împotriva pârâtului G**** C***** şi în consecinţă: În condiţiile art. 1026 şi urm. NCPC obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 713,41 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii prestate în baza contractelor de furnizare de servicii Contract Orange România seria 63279551 din data de 14 noiembrie 2016, Contract Orange România seria 63784458 din 13 ianuarie 2017 şi Contract Orange România seria 63784587 din 13 ianuarie 2017, încheiate cu Orange România S.A. (639,56 RON), şi a penalităţilor de întârziere (73,85 RON), conform facturii fiscale nr. JAK030749511 din 20 iulie 2017. Respinge cererea ca neîntemeiată în ceea ce priveşte suma de 1.857,44 RON, pretinsă cu titlul de taxă de reziliere. Potrivit art. 1032 NCPC obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22 decembrie 2021.
Hotarare 2900/2021 din 22.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 22.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2021