S* M** I***** S*** F****** A**** - A************ J******* A* S* F********* E******** S**
ApelantS* V** M********* S****** S**
ApelantEROARE
Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta MIT INSOLV SPRL FILIALA ARGEŞ- administrator judiciar al Florexpres Expediţii SRL, împotriva sent. civile nr. 2706/22.04.2021. Admite apelul declarat de apelanta VIG MANAGEMENT SERVICE SRL. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată nr. 5159/08.09.2021 în sensul că : Obligă reclamanta la plata, către pârâtă, a sumei de 6545 lei, reprezentând cheltuieli de judecată(onorariu de avocat). Menţine, în rest, sentinţa apelată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 14.11.2022, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 819/2022 din 14.11.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 14.11.2022, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2022, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2022Amână judecarea cauzei la 11.11.2022, pentru lipsă de procedură cu apelanta VIG MANAGEMENT SERVICE SRL. Se citează părţile, apelanta VIG MANAGEMENT SERVICE SRL, la adresa indicată în cererea de apel. Cale de atac, cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 13 Mai 2022, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.05.2022TERMEN ADMINISTRATIV
TERMEN ADMINISTRATIV