M******* G*******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului M******* G*******, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 327 alin. 1 şi 2 Cod penal, stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea (raportat la documentul tip carte de identitate seria GZ nr. 624958). În temeiul dispoziţiilor art. 323 teza I Cod penal, stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (raportat la documentul tip permis de conducere seria G00225890J). În baza art. 38 alin. Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 7 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte două pedepse, stabilind în final în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 7 (şapte) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an şi 7 (şapte) luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Gorj. În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul să adopte o conduită corespunzătoare pe viitor. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 Cod penal. În baza art. 25 alin. 3 Cod proc. pen. cu referire la art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal, desfiinţează permisul de conducere model românesc seria G00225890J şi cartea de identitate model românesc seria GZ nr. 624958, completate cu numele „Mălăescu Vasile” (aflate la fila 76 a dosarului de urmărire penală nr. 3623/P/2019). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 21.03.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 534/2022 din 21.03.2022Amână pronunţarea la data de 21.03.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 28.02.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2022T: 01.02.2022, ora 10:00, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul la adresa din Germania.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022T: 11.01.2022, ora 10:00, în vederea citării inculpatului la adresa de reşedinţă din Germania şi pentru a i se aduce la cunoştinţă acestuia posibilitatea judecării cauzei în procedura recunoaşterii vinovă?iei.
Incheiere de sedinta din 09.11.2021T: 09.11.2021, ora 10:00, pentru a se verifica adresa de reşedinţă a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.10.2021T: 12.10.2021, ora 10:00, în vederea citării inculpatului la adresa din Germania.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021