G****** I**
InculpatD**** I*** D*******
InculpatM********* A***** Ş* P******** P*** A****** N******** A A****** N******* P********
Parte civilăM********* A***** Ş* P********
Parte civilăÎn baza art. 342 rap. la art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod procedură penală constată că Judecătoria Caransebeş este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 345 alin. 1, 2 şi art. 346 alin. 2 C.pr. pen. respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul D**** I*** D******* prin memoriul din data de 23.12.2021. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 37/P/2020 din data de 9.11.2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cara?-Severin, privind pe inculpa?ii D**** I*** D******* şi G****** I**, ambii trimi?i în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, faptă prevăzută de art. 44 al. 1 lit. d, din Legea nr. 407/2006 rep.. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpa?ii D**** I*** D******* şi G****** I** Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 27.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara50/2022 din 27.01.2022