B***** F***** P******
InculpatB***** L**** D******
InculpatP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legal1. Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului B. F.-P., C.N.P. ., domiciliat în com. B., sat P., nr. ., jud. B., în prezent aflat în C.R.A.P. Bihor, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 234-236 Cod de procedură penală, cu referire la prevederile art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. d) Cod de procedură penală, art. 223 alin. (2) Cod de procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul B. F.-P. (prin încheierea nr. 55/DL//04.11.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor), pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 04.12.2021, până la data de 23.12.2021, inclusiv. 2. Admite propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu a inculpatei B. L.-D., C.N.P. ., domiciliată în com. B., sat B., nr. ., jud. B. şi cu locuinţa în fapt în O., str. J. S. nr. ., jud. B., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 222 alin. (2) şi urm. Cod de procedură penală, cu referire la prevederile art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod de procedură penală, prelungeşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpata B. L.-D. (prin Încheierea nr. 40/CDL/10.11.2021 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Oradea), pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 03.12.2021, până la data de 22.12.2021, inclusiv. Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţi de revocare a măsurilor preventive mai sus menţionate, precum şi cele de înlocuire cu măsuri mai puţin restrictive de liberatate. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu astăzi, 26.11.2021, ora 14:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 58/2021 din 26.11.2021Stabileste termen de pronuntare la data de 26.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021