S*** R****** L********* R* S***** - P*** R***********
ReclamantP****** N******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul S.C. RAVENOL LUBRICANTS RO S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul P****** N******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 463,55 lei, reprezentând bunuri livrate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1893/19.02.2017. Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 478,04 lei de la data emiterii facturilor şi până la data introducerii acţiunii - 19.05.2021, precum şi în continuare, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 75 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2021.
Hotarare 3936/2021 din 07.10.2021Amână pronuntarea la data de 07.10.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 24.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021