T*** M****
Intimat INCULPATÎn baza art. 109 al. 1 raportat la art.104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, republicată, admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 05.11.2020 de Judecătoria Weißwasser în dosar nr. 3 Ds 210 Js 12768/20, pe numele persoanei solicitate T*** M**** şi dispune predarea acesteia către organele judiciare din Germania. Constată că persoana solicitată a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii. În baza art. 104 al. 9 şi 10 din Legea nr. 302/2004 modificată, menţine starea de arest a persoanei solicitate T*** M**** dispusă prin mandatul de arestare nr. 2/PI/ME din 20.01.2021, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile începând cu data de 02.02.2021 până în data de 03.03.2021 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania. În baza art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile din Germania, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 1012 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 02.02.2021.
Hotarare 23/2021 din 02.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 02.02.2021, ora 09:00, sala 275, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania pe numele persoanei solicitate, tradus în limba română. În temeiul prevederilor art. 102 alin.5 lit. a din Legea nr. 302/2004 republicată, admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi în consecinţă: Dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate T*** M****, pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu data de 20.01.2021, până la data de 03.02.2021, inclusiv. Cu contestaţie în 24 de ore de la pronunţare în ce priveşte măsura preventivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2021, ora 09:00
Incheiere de sedinta din 20.01.2021termen preschimbat