P***** G***** D*****
InculpatDOSAR PENAL NR.4602/118/2021/a1 TRIBUNALUL CONSTANŢA ÎNCH: 10.01.2022 În baza art. 345 alin.1 Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile privind constatarea neregularităţii actului de sesizare a instanţei precum şi de constatarea nulităţii actelor de urmărire penală, formulate de către inculpatul P***** G***** D*****. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 351/P/2015 întocmit la data de 03.06.2021 de DNA ST CONSTANŢA – prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului PAPARI GEORGE-DANIEL, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. şi pedepsită de art.289 alin.1 C.pen, rap la art.6 din legea 78/2000 În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PAPARI GEROGE DANIEL În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 (trei) zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10.01.2022 Judecător de cameră preliminară, Pîrlogea Ştefania
Incheierefinalacamerapreliminara3/2022 din 10.01.2022stabileşte termen de pronunţare la data de 10.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021cerere de amânare formulată de apărătorul inculpatului pentru a lua la cunoştinţă de răspunsul DNA
Incheiere de sedinta din 22.09.2021