D***** C**
ApelantL**** P******* C*******
Intimat InculpatÎn baza art. 421, pct. 2, lit. a CPP, Admite apelul declarat de apelantul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 108/16.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 4607/118/2020, desfiinţează în parte sentinţa apelată, iar în rejudecare: 1. majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului L**** P******* C******* de la 2 ani închisoare la 3 an i şi 4 luni închisoare. 2. înlătură pedeapsa complementară prevăzută de art. 66, alin. 1, lit. c CP şi interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a şi lit. b CP pe o perioadă de 2 ani; face aplicarea dispoziţiilor art. 65 CP / art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b CP pe durata executării pedepsei. 3. înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 91 – art. 93 CP, vizând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, şi face aplicarea dispoziţiilor art. 60 CP. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art. 272 CPP, Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Drăgan Dan Nicolae (868 lei) se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275, alin. 3 CPP, Cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul Ministerului Public rămân sarcina sa. Definitivă. Pronunţată azi, 16.12.2021, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 956/2021 din 16.12.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 16.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021Amână cauza la 21.10.2021 pentru a se face dovada formulării unui denunţ
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Amână cauza pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 27.05.2021