V****** M*****
PetentAdmite cererea formulată de petentul V****** M*****. În baza art. 529 şi urm. C.p., raportat la art. 166 alin.1 lit. a Cp şi art. 168 Cp dispune reabilitarea judecătorească a petentului condamnat V****** M***** privind condamnarea dispusă prin Decizia penală 139/17.04.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul 991/104/2011, definitivă prin Decizia penală 3542/14.11.2013 pronunţată de ÎCCJ, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, după cum urmează: - 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat prev şi ped de art. 7 din Legea 39/2003 ; - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev şi ped de art. 194 alin. 1 din Vechiul Cod penal; - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii prev şi ped de art. 141 din Legea 295/2004 (fost art. 138 rap la art. 279 din Legea 295/2004. Conform art. 537 C.p.p., după rămânerea definitivă a prezentei, se va face menţiunea corespunzătoare pe hotărârea prin care s-a dispus această condamnare. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 19 mai 2021, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 100/2021 din 19.05.2021Amână cauza la data de 19.05.2021, ora 09:25, pentru când se va ataşa dosarul de fond nr. 991/104/2011. Se va depune la dosar referat din partea Biroului de Executări penale din cadrul Tribunalului Olt şi se va emite adresă către Serviciul Cazier Judiciar din cadrul IPJ Olt.
Incheiere de sedinta din 05.05.2021Admite cererea formulată de petentul condamnat, pentru a-şi angaja apărător şi amână cauza la data de 05.05.2021, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021