P** B***** V*****
ReclamantP** B***** F*****
ReclamantC***** S******** R****
PârâtRespinge ca neîntemeiată ac?iunea formulată de reclamanţii P** B***** V***** şi P** B***** F*****, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sânmihaiu Român prin Primar. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Timiş. Pronuntată azi, 22.02.2022, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 179/2022 din 22.02.2022Amână pronunţarea la data de 22.02.2022. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022În temeiul art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) Cod procedură civilă, aplică o amendă judiciară pârâtei Comuna Sânmihaiu Român, prin Primar, în cuantum de 500 lei. Cu drept de reexaminare in 15 zile de la data comunicării către pârâtă, în ceea ce priveşte aplicarea amenzii judiciare. Emite adresă către pârâtă cu menţiunea de a comunica întreg dosarul administrativ al licitaţiei cu toate documentele aferente şi caietul de sarcini la care face referire reclamantul, precum şi toate actele în baza cărora s-a emis procesul-verbal înregistrat sub nr. 8065/14.09.2021, contestat în cauză, sub sancţiunea aplicării unei noi amenzi judiciare, Amână cauza la data de 08.02.2022, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se emite adresă către pârâtă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2022.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022