P******** D* P* L**** J********** S******
ApelantC******* T*****
Intimat Persoană vătămatăB*** S****** C*********
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** S****** împotriva sentinţei penale nr. 262/21.04.2021, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4630/314/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului Bran Constantin Stelian pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului Bran Constantin Stelian pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 868 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată astăzi, 08.07.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Hotarare 748/2022 din 08.07.2022Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea deciziei pentru data de 08.07.2022. Pronunţată azi, 09.06.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea deciziei pentru data de 09.06.2022. Pronunţată azi, 10.05.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2022Stabileşte deliberarea, pronunţarea şi redactarea deciziei pentru data de 10.05.2022. Pronunţată azi, 11.03.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2022