K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB****** V*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâtul Vasile Bazavan. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.368,64 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a unor penalită?i de întârziere în cuantum de 47,72 lei pentru perioada cuprinsă între data scadenţei debitului principal şi data perfectării cesiunii de creanţă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 16.07.2015 şi până la data achitării integrale a debitului principal în cuantum de 1.368,64. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 745,87 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bolintin Vale. Pronun?ată astăzi, 11.01.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare 35/2022 din 11.01.2022