A*** D*** S*** S*****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM******** G******
IntervenientAdmite sesizarea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr 11620/2022 pronuntata de Judecatoria Buftea în dosar nr 46354/94/2021, în sensul că se va indica în mod corect că data de la care curg penalităţile de întârziere este ”22.12.2021”, în loc de ”07.07.2022”, cum în mod greşit s-a menţionat în minuta şi considerentele încheierii. Despre îndreptare se face menţiune pe ambele exemplare originale ale sentinţei civile îndreptate. Cu aceeaşi cale de atac ca hotărârea îndreptată. Analizată în şedinţă de cameră de consiliu şi pronunţată astăzi, 03.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 03.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2022Admite cererea formulată de reclamanta AUTO DATA SOFT SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat M******** G******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1891,91 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 07.07.2022 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 764 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11620/2022 din 07.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2022