S**** C****** F*****
PetentDosar nr. 464/175/2021 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul STEAU CLAUDIU-FLORIN, deţinut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 70/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 73/2020 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 alin. 2 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.03.2021. Preşedinte,
Hotarare 238/2021 din 12.03.2021